hmm, azi e luni...alt week-end s-a terminat. dar stii ce? sunt fericita. sunt fericita din nou.
asa e si firesc, cand iubesti si esti iubit.
ma simt saraca in cuvinte azi. nu pot spune nimic. sunt fericita, si atat.
incep:)
smile, it's your birthday
intotdeauna, totul trebuie sa fie greu. trebuie sa-mi imaginez ca, de fapt, e mult mai simplu decat pare si apoi, brusc, sa ma trezesc escaladand masivul himalaya fara scripeti, corzi si hamuri...sunt in chiloti pe everest acum, serios.
un fost prieten credea in karma...sigur ca da. cu o atitudine pozitiva, atragi o multime de rahaturi. tu te pui pe-o tava de argint, si te trezesti cu marul in gura si cu o furculita in fund. feels good, huh?!
cum ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat nimic? as mai fi avut obsesii? as mai fi avut caderi? am mai avut avut 'genul ala' de discutii? s-ar mai fi simtit vreunul dintre noi 'de rahat' in urma acestor discutii? as mai avea frustrari? as mai face comparatii? cum ar fi fost?
cum ar fi daca nu mi-as aminti? cum ar fi daca n-as fi obligata sa-i vad moaca acolo unde ma astept mai putin? cum ar fi daca as putea sa-i bag 100 furculite-n fund (de gura nu mai zic nimic...). iti spun eu, ar fi foarte bine. ar fi sublim.
da, sunt furioasa. pe mine, pe tine, pe noi toti! si pe toate rahaturile peste care dau deja constant, de prea mult timp, si din care nu intelegi nimic.
am fost fericita atunci...prea fericita. o luna de fericire completa, in care urcasem pe everest complet echipata si sarbatoream...si, chiar inainte sa-mi infig steagul, m-ai impins. din haine mi-am facut cordeline, am reusit sa ma prind de cate un colt de stanca, si uite asa am ajuns acum sa te escaladez in chiloti. incepe sa-mi fie frig, incep sa alunec, incepe sa ma doara totul din ce in ce mai rau, din ce in ce mai des...iar steagul e la ea. tu i l-ai dat.
cu putin auto-control, cu farame de ratiune, cu putin respect (si auto-respect), cu putina demnitate...cu putina empatie, n-ai fi facut asta. da, empatie fata de mine. receptivitate fata de ceea ce simteam, fata de ceea ce stiai ca traiesc, fiind cu tine. nu esti deloc empatic, nu cu mine. daca erai, ar fi trebuit sa stii ca fata aia 'ingenua' care a crezut luni la rand intr-un vis (si erai atat de departe, atunci...) nu trebuia sa fie distrusa. nu trebuia.
sunt atat de mult lucruri intre noi pe care imi place la nebunie sa mi le amintesc...momente, franturi...insa peste ele, umbra inceputului. durerea, umilirea, neincrederea...aripi smulse. si nu pot vorbi nimanui despre asta, nu pot plange in fata altcuiva...cum ar putea sa inteleaga ceilalti ce am putut sa iert? sau de ce?! asa ca plang doar in fata ta. si inca ma urasc pentru asta.
implinesc 22 de ani in doua zile. la multi ani mie! sunt deja batrana si nebuna.
si furioasa. si plang.
un fost prieten credea in karma...sigur ca da. cu o atitudine pozitiva, atragi o multime de rahaturi. tu te pui pe-o tava de argint, si te trezesti cu marul in gura si cu o furculita in fund. feels good, huh?!
cum ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat nimic? as mai fi avut obsesii? as mai fi avut caderi? am mai avut avut 'genul ala' de discutii? s-ar mai fi simtit vreunul dintre noi 'de rahat' in urma acestor discutii? as mai avea frustrari? as mai face comparatii? cum ar fi fost?
cum ar fi daca nu mi-as aminti? cum ar fi daca n-as fi obligata sa-i vad moaca acolo unde ma astept mai putin? cum ar fi daca as putea sa-i bag 100 furculite-n fund (de gura nu mai zic nimic...). iti spun eu, ar fi foarte bine. ar fi sublim.
da, sunt furioasa. pe mine, pe tine, pe noi toti! si pe toate rahaturile peste care dau deja constant, de prea mult timp, si din care nu intelegi nimic.
am fost fericita atunci...prea fericita. o luna de fericire completa, in care urcasem pe everest complet echipata si sarbatoream...si, chiar inainte sa-mi infig steagul, m-ai impins. din haine mi-am facut cordeline, am reusit sa ma prind de cate un colt de stanca, si uite asa am ajuns acum sa te escaladez in chiloti. incepe sa-mi fie frig, incep sa alunec, incepe sa ma doara totul din ce in ce mai rau, din ce in ce mai des...iar steagul e la ea. tu i l-ai dat.
cu putin auto-control, cu farame de ratiune, cu putin respect (si auto-respect), cu putina demnitate...cu putina empatie, n-ai fi facut asta. da, empatie fata de mine. receptivitate fata de ceea ce simteam, fata de ceea ce stiai ca traiesc, fiind cu tine. nu esti deloc empatic, nu cu mine. daca erai, ar fi trebuit sa stii ca fata aia 'ingenua' care a crezut luni la rand intr-un vis (si erai atat de departe, atunci...) nu trebuia sa fie distrusa. nu trebuia.
sunt atat de mult lucruri intre noi pe care imi place la nebunie sa mi le amintesc...momente, franturi...insa peste ele, umbra inceputului. durerea, umilirea, neincrederea...aripi smulse. si nu pot vorbi nimanui despre asta, nu pot plange in fata altcuiva...cum ar putea sa inteleaga ceilalti ce am putut sa iert? sau de ce?! asa ca plang doar in fata ta. si inca ma urasc pentru asta.
implinesc 22 de ani in doua zile. la multi ani mie! sunt deja batrana si nebuna.
si furioasa. si plang.
iar delirez
mi-ar placea sa privesc in mine si sa pot gasi un raspuns. un singur raspuns. un raspuns cert. poate ca sunt slaba si m-am plictisit de intrebari. m-au obosit.
mi-ar placea sa privesc in tine pentru a gasi un raspuns. cateva adevaruri mi s-ar fi parut de netagaduit pana nu demult...dar acum nu mai gasesc nimic.
hoinaresc intr-o eterna ceata londoneza...eu si obsesiile mele. ploua. mi-ar placea sa privesc in mine fara sa-mi fie teama. mi-ar placea sa spun 'noi' fara sa-mi fie teama. mi-ar placea sa ma gandesc la 'noi' fara sa am impresia ca ma pierd intr-o retea imensa de minciuni pe care mi le spun eu, mie insami. mi-ar placea sa pot vorbi. despre mine, despre trecut, despre alegeri, despre temeri, despre ei, despre tot ce am dat, despre tot ce mi-a fost refuzat, despre tine.
vreau sa pot explica, sa pot povesti. de ce sunt asa? mi-ar placea sa te pot face sa intelegi. ar trebui totusi ca, inainte, sa pot afla 'cum' sunt.
mi-ar placea sa ma razbun. ma rog...ar fi mai degraba o razbunare justa. pe aroganta celor care isi acorda prea mult credit, pe ipocrizia mincinosilor nepriceputi, pe falsitatea tarfelor care vand iluzii pentru arginti...pe cei care m-au manjit, invatandu-ma sa urasc.
mi-ar placea sa pot zambi astazi. in schimb, eu delirez.
mi-ar placea sa plang...mult, ore in sir...o noapte intreaga. nu-i asa ca as fi libera?
vreau sa ma intorc.
mi-ar placea sa privesc in tine pentru a gasi un raspuns. cateva adevaruri mi s-ar fi parut de netagaduit pana nu demult...dar acum nu mai gasesc nimic.
hoinaresc intr-o eterna ceata londoneza...eu si obsesiile mele. ploua. mi-ar placea sa privesc in mine fara sa-mi fie teama. mi-ar placea sa spun 'noi' fara sa-mi fie teama. mi-ar placea sa ma gandesc la 'noi' fara sa am impresia ca ma pierd intr-o retea imensa de minciuni pe care mi le spun eu, mie insami. mi-ar placea sa pot vorbi. despre mine, despre trecut, despre alegeri, despre temeri, despre ei, despre tot ce am dat, despre tot ce mi-a fost refuzat, despre tine.
vreau sa pot explica, sa pot povesti. de ce sunt asa? mi-ar placea sa te pot face sa intelegi. ar trebui totusi ca, inainte, sa pot afla 'cum' sunt.
mi-ar placea sa ma razbun. ma rog...ar fi mai degraba o razbunare justa. pe aroganta celor care isi acorda prea mult credit, pe ipocrizia mincinosilor nepriceputi, pe falsitatea tarfelor care vand iluzii pentru arginti...pe cei care m-au manjit, invatandu-ma sa urasc.
mi-ar placea sa pot zambi astazi. in schimb, eu delirez.
mi-ar placea sa plang...mult, ore in sir...o noapte intreaga. nu-i asa ca as fi libera?
vreau sa ma intorc.
Subscribe to:
Posts (Atom)
